Serviciul Intervenții în Situații de Abuz, Neglijare, Trafic, Migrație și Repatrieri din cadrul DGASPC asigură intervenţia specializată şi asistenţa copilului victimă a abuzului, neglijării şi exploatării, traficului şi migraţiei la nivelul sectorului 2.
Intervenţia specializată, în regim de permanenţă, în cazul copilului victimă a abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei – de pe raza teritorială a sectorului 2, sensibilizarea comunităţii cu privire la consecinţele abuzului, neglijării, exploatării şi traficului copilului, şi la importanţa prevenirii maltratării copilului şi coordonarea activităţilor de intervenţie, asistenţă şi protecţie specială desfăşurate în interesul superior al copilului victimă a neglijării, abuzului, exploatării, traficului, migraţiei.
- copii, cetăţeni români aflaţi în situaţie de risc pe raza sectorului 2;
- copii de altă naţionalitate/apatrizi, care solicită sau pot beneficia de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, referiţi de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, UNHCR, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Inspectoratul General pentru Imigrări, Poliţia de Frontieră;
- copii, cetăţeni români, repatriaţi neînsoţiţi.
Șef Serviciu: Tănase Cristina
Telefon:021/310.24.16, int. 25
Fax: 021/314.46.39
Adresa de email serviciu: interventie.migratie@social2.ro
Adresa: Str. Dimitrie Racovita nr 22 sector 2 Bucuresti ( Parcul Izvorul Rece )
- Luni- Joi: 830 – 1600
- Vineri: 830 – 1300
