Directorul General îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:
- asigură conducerea executivă a acesteia şi răspunde de buna ei funcţionare în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin;
- în exercitarea atribuţiilor ce îi revin directorul executiv emite dispoziţii;
- reprezintă Direcţia generală în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie;
- exercită atribuţiile ce revin Direcţiei generale în calitate de persoană juridică;
- exercită funcţia de ordonator terţiar de credite;
- aprobă proiectul bugetului propriu al Direcţiei generale și contul de încheiere a exerciţiului bugetar, întocmite de specialiştii din aparatul propriu, pe care le supune avizării Colegiului Director și aprobării Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- aprobă proiectul strategiei anuale, pe termen mediu și lung, de restructurare, organizare și dezvoltare a sistemului de asistență socială și protecţie a drepturilor copilului, îl supune spre dezbatere şi aprobare Colegiului Director şî Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- aprobă proiectele rapoartelor generale privind activitatea de asistență socială și protecţie a drepturilor copilului, stadiul implementării strategiilor prevăzute la pct. 6 și propunerile de măsuri pentru îmbunătăţirea acestei activităţi, pe care le prezintă spre dezbatere și avizare Colegiului Director și apoi Comisiei pentru Protecţia Copilului Sector 2;
- aprobă statul de personal al Direcţiei generale; numeşte și eliberează din funcţie personalul din cadrul Direcţiei generale, potrivit legii; aprobă și propune spre analiză şi aprobare Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti statul de funcţii al Direcţiei generale, având avizul Colegiului Director;
- aprobă aplicarea de sancţiuni disciplinare pentru personalul din aparatul propriu al Direcţiei generale, la propunerea întemeiată a compartimentului juridic ;
- constată contravenţiile şi propune aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 135 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
- este vicepreşedintele Comisiei pentru Protecţia Copilului Sector 2 și reprezintă Direcţia generală în relaţiile cu aceasta;
- asigură executarea hotărârilor Comisiei pentru Protecţia Copilului Sector 2 ;
- îndeplinește și alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite prin hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- în absenta Directorului General atribuţiile acestuia se exercita de unul dintre Directorii Generali Adjuncţi, desemnat prin dispoziţie a Directorului General, în condiţiile prevăzute de prezentul regulament de organizare și funcţionare a Direcţiei generale.

